Matei 4:18-25 | Itinerar Biblic | Episodul 65

Itinerar Biblic

Dragi ascultători, ne bucurăm că genericul programului nostru vă găsește dispuși pt. încă 20 de minute de concentrare asupra subiectului principal al creștinismului: Isus Hristos, eroul principal al Evangheliei; vă reamintim că parcursul nostru ne-a adus în prima carte a Noului Testament: Evanghelia după Matei, mai precis în preajma momentului în care Mântuitorul începe să-Și adune ucenicii... Aș spune că și programul acesta ne aduce împreună, cam cum a făcut și Isus cu discipolii Săi în jurul Lui. Doar câteva chestiuni de reîncadrare în context vă rog să-mi permiteți să vă amintesc:

Ioan Botezătorul susținea campanii puternice de propovăduire și botez al pocăinței, în pustia Iudeei... fapt pt care Irod, puternicul momentului și zonei, pornește o campanie de descurajare a acestei mișcări care tulbura poporul ce-i locuia țara. În consecință, Isus Se retrage din zona Ierusalimului şi se îndreaptă spre nord, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali. Chiar dacă Matei nu ne dă prea multe detalii cu privire la mutarea Domnului Isus din Nazaret, locul copilăriei sale, din celelalte Evanghelii aflăm că fusese respins ca profet în ținutul în care crescuse… De aceea, Mântuitorul Se stabilește în Capernaum, care devine un fel de centru de comandă al Domnului Isus, până în faza finală a lucrării Sale. Dar până și acest lucru a avut loc „ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia” (4:14)! Este uimitor ce modificări poate face Duhul lui Dumnezeu… nici măcar apropiații Domnului nu vor înţelege întotdeauna ce și de ce făcea Domnul Isus… și abia când Duhul Sfânt, pe care-L promisese Fiul lui Dumnezeu, va veni peste ei, vor înțelege și vor capta perspectiva corectă. La fel s-a petrecut şi cu Matei. La fel trebuie să se petreacă şi cu noi. Nu putem fără Duhul Sfânt. Înţelegerea cuvântului Său nu este posibilă altfel.

Odată ajuns în Capernaum, Domnul Isus face două lucruri: 1. continuă ceea ce începuse Ioan – propovăduirea Evangheliei, bazată pe mesajul pocăinței în vederea Împărăției cerurilor… și 2. începe să aducă alături de Sine discipoli: (Mat. 4:18–19)

Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncaseră o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”

În Evanghelii, Domnul îi cheamă cel puţin de trei ori pe aceşti doi bărbaţi... sau poate că e mai corect să spunem că între Hristos şi aceşti bărbaţi au avut loc și întâlniri privilegiate, particulare. Prima a avut loc în Ierusalim şi este consemnată în Ioan 1:35-42. A doua întâlnire a lor a avut loc la Marea Galileei şi se pare că este cea relatată aici. Ei Îl mai văzuseră şi înainte, dar atunci El nu îi chemase să-L urmeze. Îi aflăm apoi (în Marcu şi Luca) pe cei doi revenind la pescuitul lor... de unde Domnul îi recheamă, de astă dată spre a fi ucenici și apostoli, adică pescari de oameni.

Uimitor este că Mântuitorul a luat pe lângă Sine oameni de felul acesta. Și asta ne încurajează pe toți – de vreme ce El a chemat preponderent oameni simpli și imperfecţi, înseamnă că vrea și poate să mă folosească şi pe mine, şi pe tine... Nu trebuie să fim super-sfinţi pentru a fi chemați, iubiți și folosiţi de El. Indiferent de ocupația ta, El te poate folosi. Indiferent care este talentul tău, dacă i-L predai Lui, El îl poate valorifica. Mi-aduc aminte de o doamnă din biserica mea, care avea gura absolut lipită atunci când venea vorba de mărturisirea lui Hristos, dar știa să facă nişte prăjituri extraordinare! Ea deplângea incapacitatea ei de a-L mărturisi pe Hristos, iar într-o zi i-am spus: „Te-ai gândit vreodată că poate Domnul te vrea în familia bisericii pentru a face prăjituri?” Asta poate părea ridicol, însă nu este așa. Este important ca noi să ne dăruim Lui, iar sub călăuzirea Lui, El nu ne va lăsa să facem toți acelaşi lucru, pentru că El ne dă daruri diferite. Trupul lui Hristos are multe mădulare în el, şi fiecare are de îndeplinit o funcţie diferită. (Mat. 4:20–22)

Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El. De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El.

Și aceşti bărbaţi sunt deosebit de interesanţi, şi vom ajunge să-i cunoaştem mai bine pe măsură ce înaintăm, mai ales observându-i și în celelalte relatări ale evangheliei.

Amintiţi-vă că Isus este acum în partea de nord a Israelului, unde... ce făcea:

Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. (Mat. 4:23)

Deci Domnul Isus participa la strângerile și învățătura evreilor, care se faceau în sinagogile lor, şi că El predica Evanghelia Împărăţiei – adică faptul ca Împărăţia cerurilor era aproape, în persoana Regelui, pe care erau chemați să-L recunoască și să-L accepte... De asemenea, El le vindeca bolile fizice. În zilele acelea, Isus a vindecat mulțimi de oameni, și Matei este cel care ne spune cu precădere aceste lucruri. Dacă citim cu atenţie textul, vom descoperi că nu sunt cazuri izolate, ci mii de oameni au fost vindecaţi. Acesta este motivul pentru care duşmanii lui Isus nu I-au pus niciodată la îndoială minunile – erau mult prea multe, înfăptuite în văzul tuturor. Asta apropo și de așa-zişii vindecători, care pretind că au redat multora sănătatea, dar nu vedem aceste pretinse minuni umblând printre noi!

I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la el pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. (Mat. 4:24-25)

Norod înseamnă mult popor... Multe noroade înseamnă și mai multe grupuri de oameni... iar Decapole era un district format din zece cetăţi din partea de nord-est a Galileei, la est de Iordan. De asemenea, oamenii se suiau de la Ierusalim şi din Iudeea, partea cea mai de sud a Palestinei, şi de dincolo de Iordan, ceea ce înseamnă că parcurgeau o distanţă considerabilă, având în vedere că Isus slujea acum în nordul Palestinei.

Repet ce-am mai spus: evangheliile nu sunt biografii exacte și complete, iar Matei nu încearcă să ne prezinte o relatare cronologică a vieţii lui Hristos. În scrierea sa – inspirat de Duhul lui Dumnezeu – Matei Îl prezintă pe Isus ca Rege, şi urmează o anumită dinamică în aducerea Regelui şi a pretenţiilor Lui la cunoştinţa poporului Israel. Dacă ratăm această progresie, pierdem în bună măsură din vedere scopul acestei evanghelii.

Odată precizat cadrul în care Se stabilește și lucrează Domnul Isus Hristos, ni se supune atenției și învățătura Sa, care a fost senină, înțeleaptă și revoluționară, fapt pentru care a străbătut veacurile ajungând și la noi. Cea mai remarcabilă mostră de profunzime a gândirii și învățăturii hristice rămâne așa numita Predică de pe munte – o cuvântare sau un set de discursuri aduse împreună, de o profunzime și accesibilitate uluitoare.

Deşi vom studia separat fiecare pasaj din Predica de pe Munte, o vom analiza mai întâi ca întreg. Domnul Isus a prezentat patru discursuri majore. Matei consemnează trei dintre ele: (1) Predica de pe Munte, capitolele 5-7; (2) Pildele Misterelor, capitolul 13; şi (3) Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor, capitolele 24-25. Predica de pe Munte, care ne stă înainte, este proclamaţia Regelui. Pildele misterelor prezintă direcţia în care se va îndrepta împărăţia cerurilor după respingerea lui Hristos, iar discursul de pe Muntele Măslinilor este escatologic și profetic, privind spre viitor. Evangheliile mai cuprind alte asemenea mesaje (de exemplu cel din Evanghelia lui Ioan, care tratează adevăruri şi relaţii noi din perspectiva morţii, învierii, înălţării şi mijlocirii lui Hristos). Dar noi, creștinii, avem – sper! – o afinitate (și, presupun: respect) de netăgăduit față de tot ce ține de învățătura Domnului nostru!

Deşi Predica de pe Munte se găseşte în Matei 5–7, pasaje similare se găsesc şi în alte evanghelii. Este puţin probabil ca Domnul nostru să fi rostit aceste învățături o singură dată. Aşa cum ştiţi, El a repetat multe dintre adevărurile pe care le-a prezentat, şi probabil că a prezentat acest mesaj, pe care noi îl numim Predica de pe Munte, în mai multe rânduri. Luca relatează doar parte din ea şi menţionează faptul că Domnul nostru s-a coborât şi a stat în câmpie (sau podiș), ceea ce ar arăta clar că a fost vorba despre o altă ocazie. Eu cred că relatarea lui Matei este probabil doar o parte din Predica de pe Munte. Cred că Domnul nostru a spus mult mai multe decât avem noi aici. Totuşi, aceste lucruri au fost consemnate și sunt esențiale pentru învăţătura şi înţelegerea noastră astăzi.

Aş vrea să spun două lucruri ca introducere la această secţiune. Primul este că extrema dreaptă şi extrema stângă nu se limitează doar la spectrul politic; constat că şi în teologie există extreme! Acest lucru se vede limpede și în abordarea și interpretarea Predicii de pe Munte. Teologia liberală se află în extrema stângă. Ea consideră Predica de pe Munte ca fiind Evanghelia, Vestea Bună. Chiar dacă nu afirmă acest lucru, se poartă ca şi cum aceasta ar fi singura parte importantă a Scripturii.

Am cunoscut odată un predicator foarte liberal, care a devenit ulterior un lider foarte faimos al aripii liberale. Într-o zi, mi-a spus că el nu avea nevoie din Biblie decât de Predica de pe Munte. A mers chiar până acolo încât a afirmat că de fapt nu are nevoie decât de Regula de Aur (consemnată în Matei 7:12: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.”) Să afirmi că aceasta este singura parte din Scriptură de care ai nevoie, poate suna bine, însă nu este altceva decât o aiureală pioasă, sau o reducție periculoasă... Iar întrebarea nu este dacă simţi că Predica de pe Munte este suficientă, sau dacă este religia ta, ci: O trăieşti tu? Acesta este lucrul cel mai important, şi vom avea mai multe de spus pe această temă mai încolo.

Cei care reduc mesajul creştin la Predica de pe Munte reprezintă o parte foarte mare a liberalismului din zilele noastre. Vă rog însă să observaţi că nu întregul conţinut al Evangheliei creştine se regăseşte în Predica de pe Munte. De exemplu, nu există absolut nicio menţionare a morţii şi învierii lui Hristos. Şi totuşi, Pavel le-a spus corintenilor: „v-am predicat Evanghelia...” (Ce este Evanghelia? Predica de pe Munte? Nu. Pavel a spus foarte clar că Evanghelia înseamnă... auziți:) „... că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:1, 3-4, sublinierea îmi aparţine). Dragul meu, acesta este mesajul fundamental al Evangheliei... și nu este în Predica de pe Munte... şi poate că de aceea multora le place să pretindă că ea reprezintă religia lor. Predicarea acestei doctrine a făcut mai mulţi ipocriţi în biserică decât orice altceva. Nu este nimic altceva decât demagogie să afirmi: „Mie mi-ajunge Predica de pe Munte.” Dacă un om este sincer şi va citi Predica de pe Munte, va şti că nu trăieşte în conformitate cu ea.

Dragul meu, dacă Predica de pe Munte reprezintă standardul lui Dumnezeu (şi aşa este), iar tu nu te ridici la nivelul acestui standard, ce te vei face? Ai tu un Mântuitor care să îţi poată arăta milă? Îl cunoşti tu pe Cel care se poate apleca spre tine în har şi să te mântuiască atunci când îţi pui credinţa în El?

Să reduci mesajul creştin la Predica de pe Munte înseamnă simplificare, ceea ce Scripturile nu îngăduie sub nicio formă. Este, repet, perspectiva extremei stângi.

Există şi o perspectivă a extremei drepte, care tratează Predica de pe Munte de parc-ar fi ciuma bubonică. Această perspectivă este cunoscută sub denumirea de hiper-dispensaţionalism, iar adepții ei afirmă că nu au nimic de-a face cu Predica de pe munte, care de fapt este greşită din punct de vedere etic, și că n-o putem folosi deloc. De fapt, unul dintre ei mi-a spus că nici Rugăciunea Domnească nu are o semnificaţie relevantă pentru noi, cei de astăzi. Și pentru că-l știam un om important, şi destul de influent, m-am simțit obligat să gândesc și să susțin o serie de predici despre Predica de pe Munte. De fapt, am scris chiar o carte intitulată Să ne rugăm, care vorbește despre Rugăciunea Domnească. „Tatăl nostru” este importantă și pentru noi astăzi, deşi nu ni se adresează nouă în mod direct. Extrema dreaptă însă vrea să o elimine complet.

Realitatea este că în Predica de pe Munte nu există Evanghelie, şi, de fapt, este cât se poate de tragic să o dai omului nenăscut din nou drept standard comportamental şi să îi spui că dacă încearcă să se ridice la standardele ei, este creştin.

Predica de pe Munte este Legea ridicată la cel mai înalt grad. Omul nu a putut ţine Legea în Vechiul Testament; aşadar, cum ar putea să ţină, prin puterea lui, învăţătura din Predica de pe Munte, care este mai exigentă?! Vom vedea la momentul respectiv că față de prescripțiile Legii, amendamentele Domnului ridică, iar nu coboară, stacheta!

Apoi, este la fel de adevărat că Predica de pe Munte nu vorbește despre trăirea creștină practică. Ea prezintă partea etică, fără a fi însă foarte generoasă cu dinamica vieții creștine. Viaţa trăită prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în creştin nu se află printre învățăturile din Predica de pe Munte. Apostolul Pavel spunea de exemplu (Rom. 8:3–4): „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”. Nu găseşti această învăţătură în Predica de pe Munte, care nu menționează lucrarea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, acel discurs conţine standarde şi practici etice înalte, care nu sunt contrare trăirii creştine; de fapt, ea exprimă gândirea lui Hristos care trebuie să fie şi gândirea creştinului. Studierea şi învăţarea principiilor măreţe expuse aici este de mare folos pentru creştin, însă el nu poate să le împlinească doar prin puterea sa, ci trebuie să caute puterea în altă parte. Ceea ce avem în Predica de pe Munte este un bec electric minunat, dar nu ne oferă și generatorul care produce curentul ce va aprinde lumina. Şi lumina este cea care este cu adevărat importantă, nu becul.

Scopul principal al Predicii de pe Munte este să pună înaintea oamenilor principiile Împărăţiei. În evanghelia lui Matei se vorbește despre Regele care a venit să Se prezinte. Ioan Botezătorul a fost înainte-mergătorul Său, iar Regele şi-a chemat niște ucenici care să Îl urmeze. Acum El enunţă legea împărăţiei. Acesta este declaraţia Regelui şi platforma Prinţului Păcii. Şi aceasta este lege! Ea va fi constituția acestei lumi în perioada Mileniului şi atunci va ajunge la împlinirea deplină. Hristos în persoană va domni pe pământ şi va pune în aplicare fiecare cuvânt din această lege. Predica de pe Munte va triumfa în cele din urmă, atunci când va veni Cel care are dreptul de a conduce. De aceea, pentru mine este de neconceput ca o persoană care Îl recunoaşte astăzi ca Domn să dispreţuiască şi să respingă acest document. Creştinul care Îl numeşte Domn pe Isus Hristos, va încerca să facă ceea ce porunceşte El, însă nu Îl poate asculta pe Hristos decât prin puterea Duhului Sfânt. Este mai mult decât zadarnic să încerci să impui cu forţa Predica de pe Munte într-o lume a îndoielii şi a rebeliunii. Doar Evanghelia harului lui Dumnezeu îi poate face pe oameni ascultători faţă de Hristos, iar ea le-a fost dată pentru a-i aduce pe oameni la ascultarea de Dumnezeu.

Predica de pe Munte trebuie predicată pentru a aduce convingere în inimile oamenilor. Acest document îi face pe oameni conştienţi de păcatul lor şi le descoperă faptul că niciunul nu este neprihănit şi că toţi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Creştinul poate analiza principiile formulate în Predica de pe Munte și în lumina altor versete din Scriptură, căpătând astfel o perspectivă mai largă şi o mai bună înţelegere a gândirii lui Hristos. De exemplu, doar aici putem găsi definiţia lui Hristos pentru crimă şi adulter. Hristos a luat cele două porunci („Să nu ucizi” şi „Să nu preacurveşti” – Exod 20:13-14) şi le-a ridicat la puterea „n”! Dar doar acestea două sunt ridicate la un standard mai înalt? Răspunsul pare evident: acestea sunt cele menționate în Matei. Se pare că El a ridicat sau ar putea ridica fiecare dintre porunci la un standard mult mai înalt. Dacă despre Legea mozaică se putea spune: „pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit după faptele Legii” (Gal. 2:16), atunci ar fi de zece ori mai greu ca omul să fie justificat prin Predica de pe Munte.

Încearcă să îţi analizezi viaţa în lumina acestor două porunci: „Să nu ucizi” şi „Să nu preacurveşti.” Voi folosi o scurtă povestire pentru a vă ilustra ce vreau să spun. Incidentul acesta a avut loc în anii de început ai slujirii mele, când eram mult mai tăios decât acum. Unul dintre prezbiterii bisericii în care slujeam m-a invitat să vorbesc la un prânz al Camerei de Comerţ. Prezbiterul acesta era un creștin de calitate, în plus era vice-preşedinte al unei bănci din oraş, membru al Camerei de Comerţ şi când mi-a cerut să aduc un scurt mesaj mi-a spus: „Nu vei avea decât câteva minute, dar vreau să le prezinţi acestor oameni de afaceri Evanghelia.” Am ajuns cu câteva minute mai devreme, şi deja erau acolo câţiva oameni. M-am apropiat de masa vorbitorilor, şi acolo se afla un bărbat care a dat mâna cu mine şi a început să înjure ca un birjar. Niciodată nu am văzut un om atât de prezentabil, atât de bine îmbrăcat și vorbind atât de urât ca omul acesta. În cele din urmă m-a întrebat: „Tu în ce branşă eşti?” I-am spus că sunt predicator, iar el a încercat „s-o dreagă” (cum se spune), și-a cerut scuze pentru limbaj... dar nu trebuia să-şi ceară scuze faţă de mine, ci avea nevoie să-şi ceară iertare de la Dumnezeu, căci Dumnezeu îl auzise – și i-am şi spus lucrul acesta. Apoi mi-a spus că deţinea o funcţie într-o anumită biserică liberală şi s-a lăudat, spunând: „Predica de pe Munte este religia mea.”

„Serios?” l-am întrebat eu. „Dă-mi voie să-ţi strâng mâna. Te felicit, ai o religie minunată! Apropo, cum te descurci?”

„Ce vrei să spui?”

„Ai spus că Predica de pe Munte este religia ta. Trăieşti după ea?”

„Păi, încerc!”

„Asta nu e destul. Domnul spune că eşti binecuvântat dacă faci acele lucruri, nu dacă votezi pentru ele. Tu respecți acele învățături?”

„Cred că da.”

„Te superi dacă facem un test?”

„Nu.”

„Predica de pe Munte spune că dacă te mânii pe fratele tău, te faci vinovat de crimă. Ţii această învăţătură?”

„Păi, e destul de greu, dar nu cred că m-am mâniat vreodată suficient de mult ca să ucid pe cineva.”

Apoi, i-am citat învăţătura Domnului Isus despre adulter: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (v. 28) şi l-am întrebat: „Pe aceasta o ţii?”

„Oh, cred că la asta aş pica!”

„Sunt convins că există multe alte lucruri în Predica de pe Munte la care ai pica. Din câte se pare, nu prea trăieşti după religia ta. Dacă aş fi în locul tău, mi-aş schimba religia cu una care chiar funcţionează.”

În concluzie, aș spune doar atât: ce mulți sunt cei ca omul acela! Cu multă pioşenie afirmă că Predica de pe Munte este religia lor, însă ceea ce vor să spună prin asta este că ei cred că aceasta este o învățătură bună şi înălţătoare, care sună bine... dar care nu îi afectează absolut deloc. Mai târziu am aflat că omul cu care vorbeam avea două soţii – una acasă şi una la birou.

Dragul meu, dacă Predica de pe Munte este religia ta, atunci asigură-te că trăieşti în conformitate cu ea. Este plină de legi, însă dacă priveşti cu sinceritate la Predica de pe Munte, ea te va îndrepta către un Mântuitor care a murit pentru tine la cruce. Predica de pe Munte ne pune în față principii extraordinare şi ţeluri înalte; noi trebuie să le cunoaştem, însă ele nu fac altceva decât să ne arate cât de departe suntem de ţintă.

Suntem la finalul acestui episod, ne oprim aici și cu introducerea la discursul din Matei 5-7, în care vom intra cu ajutorul Domnului data viitoare. Până atunci, fiți binecuvântați!

Capitolul 4: 18-25

Capitolul 5

Temă: Începutul aşa-numitei Predici de pe Munte, care se ocupă de relaţia supuşilor Împărăţiei cu ei înşişi şi cu legea.

Introducere la predica de pe munte