Matei 24:15-31 | Itinerar Biblic | Episodul 95

Itinerar Biblic

Dragi ascultători, e un privilegiu pe care Cerul ni-l acordă – să ne putem reîntâlni ca să continuăm survolarea Cuvântului scris al lui Dumnezeu, de folos între altele să învețe și să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca oricine dorește să devină un om al lui Dumnezeu destoinic pentru orice bine.

Ne găsim în toiul uneia dintre cele mai importante dintre cuvântările Mântuitorului înregistrate în Evanghelii: ne referim la discursul escatologic de pe muntele Măslinilor, cuprins în cap. 24 și 25 din Evanghelia lui Matei. În prima parte a capitolului 24, după ce Mântuitorul îi șochează pe ucenici anunțându-i că Templul și Ierusalimul vor fi rase de pe fața pământului, ei Îl asaltează cu întrebări (care-i frământă și azi pe mulți) referitoare la semnele sfârşitului veacurilor şi-ale revenirii Lui. După ce le atrage atenția la ce NU înseamnă sfârșitul, după ce anunță că urmașii Lui vor avea de suferit de pe urma persecuției, ereziilor și apatiei, Domnul Isus punctează în (Mat. 24:14) un prim indiciu clar

Evangheliaaceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Ioan Botezătorul și Domnul Isus Însuși predicaseră inițial același mesaj fundamental: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Ucenicii fuseseră trimiși cu acelaşi mesaj (vezi Matei 10). Din Matei 11:28 mesajul Domnului devine: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Iar în Matei 20:28, El afirmă că a venit pentru a-Şi da viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Evanghelia Împărăţiei va fi din nou propovăduită în perioada încercărilor de la sfârșitul veacurilor, dar în zilele noastre noi trebuie să predicăm Evanghelia harului lui Dumnezeu. Înseamnă că Evanghelia Împărăţiei este o altă Evanghelie? Nicidecum! Este aceeaşi Evanghelie, dar cu un accent diferit. Noi nu avem acum dreptul să afirmăm că Împărăţia cerurilor este aproape, pentru că nu ştim lucrul acesta. Dar când Necazul cel Mare va începe, oamenii vor şti că se apropie sfârşitul, deşi nu vor cunoaşte exact când. Prin urmare, va redeveni atunci imperativ mesajul: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Aş vrea să răspund acum – afirmă John Vernon McGee – celor ce afirmă că susţinătorii perspectivei dispensaţionaliste acceptă existența mai multor căi către mântuire. În mod clar și indiscutabil, Dumnezeu a avut dintotdeauna un singur fundament pentru mântuirea oamenilor, iar acest fundament este crucea lui Hristos. Fiecare jertfă de dinainte de Hristos anticipa crucea lui Hristos şi fiecare comemorare de atunci încoace priveşte înapoi spre crucea lui Hristos.

Pentru a ilustra acest lucru vă invit să ne întoarcem în Geneza 4 şi să ne uităm la jertfa pe care Abel i-a adus-o lui Dumnezeu. El a adus un miel. Dac-ai fi fost acolo, l-ai fi putut întreba pe Abel „De ce aduci ca jertfă acest miel? Crezi că asta îți va șterge păcatele?” El ar fi spus: „Sigur că nu! Îl jertfesc pentru că Dumnezeu mi-a spus s-o fac. O fac prin credinţă.” Ai fi putut să adaugi: „Păi, dacă nu-ţi ia păcatele, de ce ţi-ar cere să-l jertfeşti?” Iar răspunsul lui Abel ar putea suna aşa: „Acest miel arată către Cel care va veni mai târziu, din sămânţa mamei mele. El ne va lua păcatele. Eu jertfesc acest miel prin credinţă, recunoscând că sunt un păcătos şi că am nevoie de un înlocuitor.” Vedeţi voi, Abel privea, arăta către Cel care avea să vină.

Ioan Botezătorul nu a spus doar: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2), ci şi: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Ioan L-a identificat. Înainte de venirea lui Hristos, toţi cei care au venit la Dumnezeu în termenii Lui au fost mântuiţi pe datorie şi au fost iertaţi în baza morţii lui Hristos. În Vechiul Testament, Dumnezeu nu a văzut pe nimeni mântuit prin Lege. În centrul sistemului mozaic se afla sistemul sacrificial. Evreii jertfeau un miel pentru că Legea le revela că sunt călcători de lege, că nu Îl ascultau pe Dumnezeu şi că trebuia ca un înlocuitor să plătească pedeapsa pentru păcatele lor. Legea a fost dată „pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” (Romani 3:19). Prietene, tu şi cu mine suntem călcători de lege, suntem păcătoşi care au nevoie de un Mântuitor. Ceea ce trebuie să faci este să-L primeşti pe Hristos ca Mântuitor al tău, înainte ca El să vină ca Suveran al universului, când va fi Judecătorul tău.

Acum, să ne întoarcem la versetul pe care îl analizăm: „Evanghelia Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Asta nu înseamnă că atât timp cât Biserica se află aici în lume, sfârşitul nu poate veni, pentru că Evanghelia harului lui Dumnezeu nu a fost predicată pe tot globul. Ştiu că există oameni care folosesc acest verset pentru a-şi promova programele de învățătură biblică. E lăudabil să doreşti să duci Evanghelia până la marginile pământului, dar nu acesta este versetul pe care să-ţi bazezi iniţiativa. Vedeți de ce este nevoie, și cât este de important, să interpretăm Scriptura în contextul ei?

Apropo de context: se nu uităm că Domnul nostru tocmai răspundea la întrebarea: „Care este semnul sfârşitului veacurilor?” (vers. 3). El vorbeşte despre vremea sfârşitului, mai precis despre Necazul cel mare cu durerile şi încercările lui. Domnul Isus prezintă în vers. 15 semnul care va identifica această grozavă perioadă viitoare:

De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!…

Ce este această „urâciune a pustiirii”? Cartea profetului Daniel sugerează vreo două personaje susceptibile să fie asociate acestei expresii. Unul a fost Antiohus Epifanes, sirianul care a distrus Ierusalimul. În Daniel 11:31 citim: „Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului.” Istoria stă mărturie că Antiohus Epifanes a venit împotriva Ierusalimului în anul 170 î.Hr. şi peste 100.000 de evrei au fost ucişi atunci. El a oprit jertfa zilnică din Templu, și l-a spurcat jertfind sânge şi fiertură de porc pe altar şi plasând chipul lui Jupiter în Templu, aşa încât oamenii să i se închine în locul sfânt.

Însă, mai degrabă, Domnul nostru se referă la cealaltă „urâciune a pustiirii” la care face aluzie Daniel (vezi Daniel 12:11): o imagine a lui Antihrist care va fi pusă în Templu, este părerea mea. În timpul Necazului celui mare, Templul va fi reconstruit şi poporul Israel se va fi înapoiat în Palestina. Evident, Domnul nostru vorbeşte despre Templu, mai degrabă decât despre Biserică, pentru că biserica nu are un loc sfânt.

Eu nu caut „urâciunea pustiirii” – n-aş recunoaşte-o nici dacă aş vedea-o pe stradă – dar oamenii din zilele de pe urmă o vor căuta pentru că ea va fi semnul care va dovedi că sunt în Perioada Necazului celui Mare. În loc să îl căutăm pe Antihrist şi urâciunile lui, ni se spune să aşteptăm „fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13). Domnul nostru spune „Cine citeşte să înţeleagă!” Ceea ce înseamnă că oamenii care vor trăi în vremea aceea vor înţelege. Pentru că tu şi cu mine nu vom fi acolo, El nu ne-a dat prea multe detalii.

Acum ni se prezintă un alt cuvânt temporal. Când va apărea „urâciunea pustiirii”,

Atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi… (Mat. 24:16)

Nu cred că ar putea crede cineva că toți, fiecare – tu și eu – va trebuie să fugim la munţii din Iudeea... Ce va face un credincios care locuiește în nordul Canadei, sau în sudul Noii Zeelande?! Oamenii ăși caută sau ăși construiesc adăposturi antinucleare, buncăre aprovizionate cu resurse pentru o lungă perioadă... dar asta nu va rezolva problema, și nu așa sau atunci se va împlini profeţia aceasta. De fapt, nu are nimic de-a face cu ea. Mai degrabă, are de-a face cu oamenii care sunt în Iudeea. Domnul nostru face o profeţie pentru oamenii aceia, nu pentru noi. (Mat. 24:17)

Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă.

Probabil că ați mai auzit asta: acoperişul caselor din Palestina era/este plat, corespunde mai degrabă cu prispele caselor noastre. Din nou, vreau să accentuez faptul că Domnul nostru se adresează oamenilor din Palestina, nu mie şi ţie. Acest avertisment nu ni se aplică nouă; noi nu ne petrecem timpul pe acoperiş! Și oricum, ideea e că la momentul respectiv n-ar trebui să ținem cont de mărunțișurile trecătoare, ci doar de viață...

...Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. (Mat. 24:18)

Aceste cuvinte se referă la cei implicaţi în agricultură. Dacă un lucrător îşi lasă haina la capătul rândului dimineaţa, când este răcoare şi află că a apărut „urâciunea pustiirii”, el nu trebuie să se întoarcă să-şi recupereze haina, ci trebuie s-o ia la fugă. „Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” spusese Domnul și în Predica de pe munte (Mat. 6:25). Înapoi în Matei 24, unde Domnul continuă să-i deplângă pe cei ce vor trăi zilele sfârșitului (și poate nici nu vor fi conștienți de asta!):

Vaide femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! (Mat. 24:19)

Cuvintele Mântuitorului denotă o preocupare serioasă şi-o grijă deosebită pentru mame şi copilaşi. Chiar dacă s-ar zice că va fi atunci o vreme când mai bine n-ai avea copii, se crede că va exista totuși o mare explozie demografică la începutul Necazului celui Mare. Oricum, pământul este deja suprapopulat în zilele noastre, şi aceasta poate fi o dovadă că ne apropiem de sfârşitul veacurilor. (Mat. 24:20)

Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.

Din nou, fiind pomeniți oameni care ţin ziua de Sabat, adică echivalentul sâmbetei la noi, putem socoti asta o altă dovadă că Hristos se adresează direct poporului evreu. Eu merg la biserică duminica, ziua întâi a săptămânii, pentru că Domnul meu a înviat din morţi în acea zi!

Pentru căatunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. (Mat. 24:21)

În Apocalipsa 7:14, traducerea literală este „necazul cel mare” punând articolele corespunzătoare atât la finalul substantivului, cât şi înainte de adjectiv, pentru subliniere. Cu alte cuvinte, acest necaz este unic; niciodată nu a mai existat ceva asemănător în istoria lumii şi niciodată nu va mai exista ceva de felul acesta. Şi observaţi că Domnul nostru este Cel care denumeşte sfârşitul veacurilor ca Necazul cel mare. (Dacă vreţi să contestaţi acest lucru, faceţi-o înaintea Lui, nu a mea.) El vorbește despre „un necaz așa de mare...”

„Cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.” De vreme ce aşa stau lucrurile, și atât cât îmi dau eu seama că sunt de atenți și informați oamenii din zilele noastre – bine, nu în ce privește lucrurile cu adevărat importante, și nu ca să valorifice ce știu și contează, ci doar de dragul cunoașterii în sine... – credeţi-mă: oamenii vor şti când va începe! Îi aud pe oamenii din zilele noastre vorbind despre faptul că Biserica va trece prin Necazul cel Mare, şi se pare că nu îşi dau seama cât de grav va fi. De fapt, unii oameni spun că în acest moment ne aflăm în timpul Necazului celui Mare! Da, lucrurile stau rău în zilele noastre, sunt de acord cu asta, dar această perioadă nu este unică, ci este comparabilă cu multe alte perioade din istorie. Dar când va veni Necazul cel Mare, nu va exista nimic cu care să se compare, nici măcar filmele horror nu reușesc să anticipeze grozăvia acelor momente...

Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. (Mat. 24:22)

În cartea Apocalipsa citim că în timpul Necazului, o treime din populaţia pământului va fi nimicită. Într-un alt moment, un alt sfert din populaţie va fi nimicită. Lucrul acesta este absolut unic! Folosind metaforele din Apocalipsa 6, calul roşu al războiului, calul negru al foametei şi calul gălbui al morţii vor face prăpăd în acea perioadă, iar populaţia pământului va fi decimată. A existat o vreme când acest lucru părea o exagerare. Chiar şi unii dintre comentatorii buni îl considerau o hiperbolă. Însă, acum că mai multe popoare ale lumii au bomba atomică, care ar putea distruge de mai multe ori populaţia lumii, acest lucru nu mai pare deloc o exagerare.

Totuşi, în acest verset există o mângâiere: „din pricina celor aleşi, zilele acestea vor fi scurtate.” Dumnezeu nu va lăsa omenirea să se sinucidă. Acesta este motivul pentru care perioada Necazului celui mare va fi totuși scurtată.

Ca și cum ar dori să nu-i mai înspăimânte, Domnul Isus îi asigură pe ucenici în ce privește revenirea Sa... și ajungem acum la ceea ce va reprezenta semnul apariției Sale:

Atuncidacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi. Căci sevor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacăva fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. (Mat. 24:23–25)

Să nu pierdem din vedere ce spune Domnul aici. Atât pretențiile multora care se erijează în reeditarea lui Isus Hristos, cât și naivitatea multora care vor da crezare indicațiilor sau pseudo-știrilor de ieftin senzaționalism, care vor semnala prezența și minunile multor isuși de ocazie, ca să nu mai vorbim de abilitatea unora de a pretinde sau convinge că prin ei se înfăptuiesc minuni și în zilele noastre – toate astea și altele asemenea ar trebui luate în considerare cu suspiciune și tratate cu maximă precauție, pentru că în accepțiune biblică următorul mare făuritor de minuni nu va fi Hristos, ci Antihristul, și profeţii lui mincinoşi!

Prin ce vor face, aceștia vor căuta „să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Cine sunt cei aleşi? În Scriptură sunt două grupuri de oameni aleşi: cei aleşi din poporul lui Israel, şi cei aleşi din Biserică. Trebuie să ne folosim de bunul simţ pentru a stabili la ce grup se face referire aici. Despre cine a vorbit Domnul nostru până în acest punct? Despre Israel. Ei bine, atunci, în acest verset Israelul este cel ales. Isus nu vorbeşte despre Biserică. Poţi să îi păcăleşti uneori pe unii oameni, dar nu îi poţi păcăli pe copiii lui Dumnezeu întotdeauna. Pur şi simplu nu se poate!

Îmi parvin adesea reacții (scrisori, mesaje, telefoane) care-mi demonstrează asta. Recent, am aflat despre o doamnă care a avut înțelepciunea și puterea să se desprindă dintr-o sectă. Ea a ascultat la radio programele noastre de predicare a Bibliei luni de zile înainte de a putea să-şi dea seama de greşelile din învăţătura primită în gruparea în care era... Nu este posibil să îi păcăleşti întotdeauna și la nesfârșit pe copiii lui Dumnezeu. În cele din urmă, ei vor cunoaște adevărul, iar adevărul lui Isus eliberează!

Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. (Mat. 24:26–27)

Atunci când Isus va veni, nu va mai exista un Ioan Botezătorul care să îl anunţe. Dar când va veni, întreaga lume va şti! – și această revenire va fi la fel de publică precum un fulger... „Orice ochi Îl va vedea” – ne înștiințează Apocalipsa. Cei care locuiesc în zonele expuse tornadelor și fenomenelor meteorologice extreme, știu – mai cu seamă în zilele noastre – că marile furtuni, uragane, ciclonuri sunt chestiuni publice. Când se apropie, toţi ştiu despre asta, iar cai care nu consimt să se pună la adăpost au parte de experienţe terifiante, în care-și pot pierde nu doar posesiunile, ci și viața! A doua venire a Domnului nostru pe pământ va fi la fel... Nu va fi însă nevoie, și nici posibil, ca cineva să o anunţe. În primul rând este inevitabilă – n-ai unde să te adăpostești de ea! Apoi, când Domnul va veni a doua oară pentru a-Şi instaura Împărăţia pe pământ, toţi vor şti că El vine. (Amintiţi-vă că a doua Sa venire pe pământ nu se referă la Răpire... care și aceasta va lăsa în urmă niște indicii, nu mai puțin teribile!)

Oriundeva fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. (Mat. 24:28)

Mi se pare că acesta este unul dintre versetele cele mai greu de înţeles din întregul Discurs de pe Muntele Măslinilor. După ce a vorbit despre venirea Lui în slavă asemenea fulgerului din ceruri, să vorbeşti despre păsări necrofage pare destul de ciudat. Au fost mai multe încercări de a interpreta acest proverb. Dar cred că se referă la judecata lui Hristos, pentru că Apocalipsa 19 ne spune despre o invitaţie adresată păsărilor să se adune pentru un mare ospăţ: „Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!” Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui” (Apocalipsa 19:17-19). Se pare că păsările necrofage sunt agenţi ai judecăţii divine. Când Domnul va veni din nou, El va veni pentru judecată. Și-n orice caz, când va veni se va ști, va fi inconfundabil – pt că atenția tuturor va fi îndreptată într-acolo!

Pasajul cuprins între versetele 15-28 s-a referit la criza care urma să afecteze Iudeea, fără însă a descrie punctul culminant al acestei vremi a sfârșitului: distrugerea Templului. Or, înspre asta ținteau întrebările care se adresaseră Domnului chiar la începutul cap. 24. Dar Domnul nu face precizările pe care ei le așteptau, ci le oferă un colaj de expresii apocaliptice preluate parcă din vocabularul vetero-testamentar, care poate că pt omul modern pot suna ca o descriere a parousiei (care nu poate fi totuși datată, NB!)

Îndatădupă acele zile de necaz „soarele seva întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate”.

Observaţi că în (Mat. 24:29) sunt menționate și evenimente care se vor petrece „îndată după acele zile de necaz.” Înţeleg de aici că toate aceste lucruri vor avea loc la a doua venire a lui Hristos pe pământ. Urmează imediat exprimări care amintesc de Isaia, de Ezechiel, Ioel sau Amos...

Atuncise va arăta în cer semnul Fiului omului, toateseminţiile pământului se vor boci şivor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. (Mat. 24:30)

Ce este semnul acesta al Fiului omului? Mă gândesc la un lucru, și sper să nu mă acuzați că speculez. Vă amintiţi că în Vechiul Testament, poporul Israel primise shekinah, slava prezenţei lui Dumnezeu, de care niciun alt popor sau naţiune nu avusese parte, nici măcar Biserica! Shekinah se odihnea peste Cortul Întâlnirii, iar mai târziu, peste Templul din Ierusalim. Dar, din pricina păcatului lui Israel, această slavă a părăsit poporul. Când Hristos a venit pentru prima dată, El a renunţat nu la dumnezeirea Sa, ci la prerogativele dumnezeirii Sale, la slava Sa – deşi Ioan spune: „am privit slava Lui” (Ioan 1:14), pentru că au fost momente când aceasta era vizibilă. Însă, la a doua Sa venire, cred că slava shekinah va pluti peste pământ înainte ca El să apară, şi acesta va fi „semnul Fiului Omului în ceruri.” Iar expresia „Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă” se referă cred la întoarcerea Sa pe pământ pentru a-Şi instaura Împărăţia. (Mat. 24:31)

Elva trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

Cei aleşi despre care se vorbeşte în aceste verset sunt din nou cei din poporul Israel – îngerii slujitori au apărut întotdeauna în legătură cu Israel. Prorocii Vechiului Testament au prezis minunea care avea să îi întoarcă pe evrei în ţara lor. (Nu este vorba despre Biserică, aceasta urmând a fi luată din această lume pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Îngerii nu au legătură cu Răpirea. Domnul va veni personal pentru a primi Biserica cu sunetul unei trâmbiţe, iar vocea Lui va fi ca a unui arhanghel.) El nu va avea nevoie de ajutor pentru a-Şi aduna Biserica. Domnul Isus a murit pentru Biserică şi tot El o va aduna. Mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte... și nu doar până data viitoare! Pentru că acum ne despărțim... dar – pe curând!