Episoadele de podcast: Podcastul de Istorie
…
continue reading
1
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
Casa Paleologu
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
…
continue reading
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi. Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul fresce ...
…
continue reading
1
Metope cu Oana Boca-Stănescu, Ioana Prândurel și Theodor Paleologu
46:22
46:22
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
46:22
Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Cu Caracalla mort în Siria, imperiul e din nou în criză. Fără moștenitor desemnat, fără un pretendent clar la tron,imperiul e din nou în mare pericol de un nou război civil. Două elemente diferă, de data asta, însă. Primul:majoritatea trupelor sunt concentrate în Siria, pentru campaniile pe care le plănuia Caracalla. Al doilea: Caracallași-a elimin…
…
continue reading
Ne îndreptăm atenția spre nordul Europei și discutăm despre Martin Luther, care în 1517 a inițiat Reforma prin faimoasele sale teze. Luther a contestat numeroase aspecte ale teologiei catolice, iar succesul său se datorează în mare parte problemelor evidente din cadrul Bisericii Catolice, precum indulgențele și corupția. În această perioadă, papa I…
…
continue reading
1
Despre Constantin cel Mare| Metope cu Theodor Paleologu și Joshua Pandele
48:23
48:23
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
48:23
Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Guicciardini a fost un prieten apropiat al lui Machiavelli. Provenea dintr-o familie influentă și bogată, cu membri importanți în sprijinul familiei Medici. Guicciardini și-a datorat cariera acestora. Guicciardini este un gânditor politic important, cunoscut pentru „Istoria Italiei", prima istorie care tratează problemele politice și militare dintr…
…
continue reading
1
Elogiu eșecului | Metope cu Theodor Paleologu si invitatul Costică Brădățan
51:12
51:12
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
51:12
Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#149 - Caracalla (partea a II-a)
1:43:23
1:43:23
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
1:43:23
În acest episod închidem povestea lui Caracalla - tiran sângeros sau împărat șiret, depinde cum doriți să-lcaracterizați. În mod paradoxal, domnia lui Caracalla va deveni în timp punct de referință pentru „vremuri mult maibune” - nu pentru Alexandrieni, desigur, și nici pentru parți, care au un motiv special să nu-l aibă prea tare la inimăpe Caraca…
…
continue reading
Astăzi vorbim despre marea figură, marea celebritate a renașterii italiene: Niccolò Machiavelli. E născut în 1469 și este foarte tânăr atunci când obține o funcție importantă în Guvernul Republicii Florentine, după ce familia de Medici fusese alungată de la putere în 1494. În noua guvernare, sub conducerea lui Soderini, Machiavelli primește o slujb…
…
continue reading
1
METOPE cu invitatul Șerban Filip Cioculescu și Theodor Paleologu
53:39
53:39
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
53:39
Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
EP 90: Pico della Mirandola și Marsilio Ficino
16:15
16:15
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
16:15
Par Casa Paleologu
…
continue reading
1
METOPE cu invitata Angela Gheorghiu și Theodor Paleologu (Partea II)
52:50
52:50
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
52:50
Ediția de astăzi a emisiunii Metope este cu totul specială: discut cu Angela Gheorghiu, o veche și dragă prietenă, despre cariera sa de neegalat și rolurile pe care le-a interpretat de-a lungul timpului.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#148 - Caracalla (partea I)
2:01:34
2:01:34
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
2:01:34
În urma lui Septimiu Severus lucrurile par să fie bine puse la punct. A lăsat imperiul pe mâna a nu unul ci doimoștenitori în putere, unul din ei conducând deja alături de el imperiul și purtând numele ilustru de Marcus AureliusAntoninus. Doar că în lipsa echilibrului adus de tată, frații nu par să se înțeleagă atât de bine cât ar fi trebuit, șinic…
…
continue reading
Gemistos Plethon se situează în continuitatea tradiției filozofice bizantine de origine neoplatoniciană. Este fără îndoială cea mai importantă figură a neoplatonismului bizantin pentru că este un gânditor foarte original. La Plethon există o critică a creștinismului: pentru el salvarea Imperiului trebuie să vină de la o întoarcere către Antichitate…
…
continue reading
1
METOPE cu invitata Angela Gheorghiu și Theodor Paleologu (Partea I)
47:50
47:50
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
47:50
Ediția de astăzi a emisiunii Metope este cu totul specială: discut cu Angela Gheorghiu, o veche și dragă prietenă, despre cariera sa de neegalat și rolurile pe care le-a interpretat de-a lungul timpului.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Astăzi discutăm despre o serie de umaniști italieni din perioada Renașterii: Lorenzo Valla, Coluccio Salutati, Poggio Bracciolini și Enea Silvio Piccolomini.Par Casa Paleologu
…
continue reading
1
METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Radu Gramatovici
48:24
48:24
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
48:24
Discut în Metopa de astăzi cu Radu Gramatovici, conferențiar universitar la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București, despre impostura în educație și situația învățământului universitar din România.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#147 - Severus Augustus (partea a II-a)
1:58:38
1:58:38
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
1:58:38
Încheiem în sfârșit discuția despre Septimius Severus, considerat de mulți ultimul „bun” împărat - dovedind grijă pentruimperiu și încercând să ofere un pic de stabilitate care o să pară un mare lux pe viitor. Propaganda imperială lucreazăși ea din greu: dacă lucrurile nu sunt perfecte măcar ni se dă impresia că ar fi. Face tot posibilul să lase im…
…
continue reading
Astăzi, discuția noastră se centrează pe Geoffrey Chaucer, un pilon în literatura medievală engleză, ale cărui contribuții semnificative marchează în mod esențial evoluția limbii engleze. Chaucer, influențat de literaturile continentală și franceză, precum și de personalități ca Boccaccio și Froissart, a ales să scrie în engleză, contribuind astfel…
…
continue reading
1
Amintiri despre Cioran | METOPE, cu Theodor Paleologu și Joshua Pandele
49:49
49:49
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
49:49
Ieri s-au împlinit 113 ani de la nașterea lui Emil Cioran, astfel că în Metopa de astăzi voi evoca împreună cu Joshua Pandele figura și opera sa plecînd de la cîteva amintiri personale.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Astăzi am discutat despre fenomenul cunoscut sub numele de „Devotio Moderna”, o formă de spiritualitate creștină apărută în mediile urbane din Țările de Jos în secolul XIV. Una dintre cele mai cunoscute figuri ale acestei mișcări este Thomas à Kempis, care a scris celebra operă „Imitarea lui Hristos”.…
…
continue reading
1
Patologiile puterii | Metope cu Ioana Prândurel și Theodor Paleologu
46:19
46:19
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
46:19
Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#146 - Severus Augustus (partea I)
1:41:01
1:41:01
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
1:41:01
Vorbim despre cariera lui Septimius Severus după terminarea războaielor civile - o viață dedicată consolidăriigranițelor și campaniilor militare. Severus își arată adevărata față senatorilor, după care îi fierbe la foc mic,trimițând scrisori de amenințare din campaniile militare pe care le are. Care nu sunt puține la număr - lui Severus îiplace mai…
…
continue reading
1
EP 85: Boccaccio și Petrarca
15:39
15:39
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
15:39
Astăzi discutăm despre doi precursori geniali ai Renașterii italiene: Giovanni Boccaccio și Francesco Petrarca. Textele lui Boccaccio, elaborate pe fundalul devastator al Ciumei Negre, arată o lume aristocratică, retrasă din Florența pentru a evada narativ din realitatea morții care îi înconjura. Aici, în cadrul „Decameronului", personajele își pet…
…
continue reading
1
METOPE, cu Theodor Paleologu și pr. Cristian Galeriu
49:55
49:55
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
49:55
În Metopa de astăzi voi evoca figura și opera părintelui Constantin Galeriu alături de părintele Cristian Galeriu, nepotul său.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Astăzi vorbim despre Dante, una dintre cele mai strălucite minți ale Evului Mediu. Dante e născut într-o Florență republicană în care accesul la funcții publice este asigurat de bresle. Vorbim de o Florență de după victoria Guelfilor împotriva Ghibelinilor. Ghibelinii sunt în general aristocrații care țineau cu Imperiul, adică cu Imperiul Roman de …
…
continue reading
1
METOPE, cu Theodor Paleologu și invitații Gabriel Caian și Ramona Zglimbea
47:34
47:34
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
47:34
În emisiunea Metope de astăzi, discut despre perspectivele interdisciplinare din justiție cu doi judecători, Ramona Zglimbea și Gabriel Caian.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#145 - Severus și Albinus
2:13:07
2:13:07
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
2:13:07
Continuăm astăzi povestea lui Septimius Severus care tocmai vine după un obositor război cu Niger, favoritul populației romane. Severus nu stă foarte mult pe gânduri și își arată aprecierea față de colegul lui de împărăție, Decimus Clodius Albinus, trimițându-i multe legiuni ca gardă de corp, ba, mai mult, prezentându-se în persoană cu ele pentru a…
…
continue reading
Astăzi ne-am concentrat pe figura filozofului și teologului medieval William of Ockham. În contradicție cu gândirea scolastică predominantă din vremea sa, Ockham a insistat pe utilizarea principiului simplității în raționamente. Acest principiu, cunoscut acum drept „briciul lui Ockham", susține că cea mai simplă explicație este de obicei cea corect…
…
continue reading
1
Jurnalism, fake news, dezinformare | METOPE, cu Ioana Prândurel și Ioana Avădani
49:24
49:24
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
49:24
În Metopa de astăzi Ioana Prândurel discută cu Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, despre educație media, dezinformare, deep fake, fake news și cum ne ajută să știm despre ele pentru a putea gîndi limpede cu propriile minți.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
Astăzi am discutat despre filozoful și teologul medieval Duns Scotus. Scotus a trăit în secolul al XIII-lea și a jucat un rol crucial în disputa universaliilor - o dezbatere filozofică majoră care a divizat lumea intelectuală medievală. Disputa universaliilor se ocupă cu întrebarea dacă proprietățile, cum ar fi culorile sau natura rațională a omulu…
…
continue reading
1
#144 - Septimius Severus, cel mai abil dintre pretendenți
3:07:02
3:07:02
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
3:07:02
Septimius Severus nu are de obicei asociate titluri mărețe precum „Optimus” al lui Traian, și poate pe bună dreptate.Cariera lui nu este strălucită - într-un vid administrativ creat de paranoia lui Commodus, chiar și-un general mediocrupoate să devină remarcat, și Severus nu este neapărat remarcabil prin cariera lui. De origine din Cartagina, sefol…
…
continue reading
Discutăm despre Toma d'Aquino, unul dintre cei mai influenți teologi din toate timpurile. Toma d'Aquino a fost apreciat pentru dedicarea sa față de studiu și munca de cercetare extensivă, cu trei opere majore la activ - Summa Theologica, Summa Contra Gentiles și Comentariul la Petru Lombardul. În toate aceste opere, d'Aquino a încercat să reconcili…
…
continue reading
Astăzi discutăm despre istoria și evoluția Ordinului dominican începând cu fondatorul său, Dominic, și continuând cu alți membri remarcabili precum Albert cel Mare, Toma d'Aquino și Petru din Verona. Dominic și Francisc au fost personalități cu trasee de viață asemănătoare, dar cu diferite abordări spirituale. Francisc era mai idealist și se concen…
…
continue reading
1
Cum ne transformă rețelele de socializare? | METOPE cu Theodor Paleologu și invitatul Mihnea Măruță
52:07
52:07
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
52:07
Discut în emisiunea Metope de astăzi cu Mihnea Măruță, jurnalist și doctor în filozofie, despre cartea sa, „Identitatea virtuală: Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”.Par Theodor Paleologu
…
continue reading
1
#143 - Un tron scos la licitație (anul celor 5 împărați)
2:04:55
2:04:55
Lire Plus Tard
Lire Plus Tard
Des listes
J'aime
Aimé
2:04:55
Chiar dacă noi o să vorbim despre Pertinax și Didius Julianus, personajul principal din povestea de astăzi este GardaPretoriană. Garda este o forță de elită, întreținută ca o forță de elită în ciuda faptului că nu e în mod normalangajată în operațiuni militare. Garda are cel mai bun echipament, și, teoretic, cei mai buni soldați, oamenii careasigur…
…
continue reading